Caroussel Wedding Cards

Post-uri cu eticheta ‘cristal’

Hermione ~ o invitație cu stil

Tuesday, March 18th, 2014

Hermione este un model de invitație de nuntă creat anul trecut;  fără rețineri putem spune că este o invitație foarte elegantă!

Paleta de culori se învârte restrâns între nuanțe de roșu intens, negru și alb.

Grafica este abstractă iar invitație este decorată în interior cu o panglică din organza vișinie.

Nici plicul roșu nu este lăsat mai prejos, acesta fiind prevăzut cu o eticheta cu inițialele mirilor și cu un cristal translucid pentru un plus de eleganță!

Noi vă recomandăm acest model pentru orice anotimp, acesta fiind unul dintre avantajele invitației de nuntă Hermione, nu prezintă o grafică restrictivă sau un amestec de culori care să te ducă cu gandul doar la un anotimp anume; indiferent ce dată ați ales pentru ziua cea mea, această invitație poate fii  alegerea perfecta!


Invitaţie de nuntă

Friday, October 22nd, 2010

Un model de invitaţie cu aspect preţios, strălucitor; cu o grafică destul de simplă, dar cu decor de ansamblu pretenţios.

Invitaţia este realizată dinr-o suprapunere de două cartoane: primul, de culoare caramelizată şi puţin auriu, iar cel de-al doilea, peste care este imprimat textul şi grafica, de culoare albă, netexturat.

Plicul este nonconformist, transparent şi cu acelaşi design ca şi cel de pe invitaţie. Acesta se închide cu ajutorul unei panglici de organza vişinie, prevăzută cu o etichetă ornată cu un cristal translucid.

Sursa de inspiraţie pentru invitaţia “Marquise” a fost  fastul şi opulenţa vremurilor de odinioară,  falduri de rochii din mătăsuri scumpe, crinoline, bijuterii rafinate şi  marchize plimbându-se prin gradinile de la Versailles.




Invitaţie cu fulgi de nea II

Tuesday, October 12th, 2010

Un alt model de invitaţie cu specific de iarnă, având ca şi grafică şi paletă coloristică concepte clare care te trimit cu gândul la anotimpul îngheţat.

Invitaţia este realizată din două tipuri de cartoane, cel exterior de culoare argintie, uşor strălucitor şi texturat, iar cel din interior alb, imprimat cu modelul grafic cu fulgi.

Acest model de invitaţie de nuntă  prezintă  în partea stângă un loc pentru cardul de confirmare, care a fost şi el decorat cu acelaş motif cu fulgi albaştrii.

Invitaţia se închide cu o etichetă ornată cu un fulg de nea şi prevăzută cu un cristal transparent…de gheaţă.




Invitaţie de nuntă cu fluturi III

Tuesday, September 14th, 2010

“Farfalle” reprezintă modelul cu numărul trei creat pentru mireasa care şi-a dorit invitaţii de nuntă cu fluturi somon.

Invitaţia este de tip răvaş, concepută pe o hârtie cu irizării aurii, foarte elegantă.

Grafica este simplă, şi ilustrează un fluture în partea de sus a  suprafeţei, fluturele având ataşat un cristal translucid.

Inelul cu care se închide invitaţia, simbolizează o multitudine de fluturi somon în zbor şi deasemenea este ornat cu o frumoasă fundă din organza albă.

V-am promis că vă dezvăluim şi modelul pe care l-au ales Roxana şi mirele ei; dupa o lungă dezbatere au ales invitaţia Amber, dar în două variante de culori, somon şi alb.




Invitaţii de nuntă cu fluturi II

Saturday, August 14th, 2010

“Amber”  este cea de-a doua variantă de invitaţie creată pentru mireasa despre care vă  povesteam într-un articol anterior.

Şi acest model are ca temă principală fluturele şi totodată culoarea somon.

Grafica prezintă doi fluturi alăturaţi pe fundal, aleşi de mireasă, peste care a fost aşternut textul.

Această invitaţie nu are un plic propriu-zis, iar ea se închide cu ajutorul unei etichete pe care sunt trecute iniţialele  celor doi miri şi ataşat un cristal translucid.

Sperăm să vă placă şi această variantă, în articolele viitoare vă vom prezenta şi ultimul model de invitaţie realizat special pentru această nuntă.