Caroussel Wedding Cards

Colaj foto 2: nuntă în octombrie

Oct252011

Deși multă lume este împotriva “împrumutului” de sărbători, noi ne-am gândit să furăm doar puțină inspirație de peste ocean și să cream pentru voi un tablou inspirat din tematica de Halloween; binențeles, l-am adaptat într-un colaj foto de nuntă care are ca și culori centrale orange și negru.

Cei care au nunta în luna lui octombrie,mai  spre sfărșit, se pot inspira în alegerea unei teme centrale, din celebra noapte de Halloween, care deși pare macabră, poate fi foarte bine transformată într-o veritabilă sursă inspirațională.

Combinația de culori mai sus precizată, zicem noi că este minunată și potrivită pentru o nuntă la final de octombrie.

Pentru decorul meselor puteți opta pentru dovleci și flori portocalii, deserturi cu ciocolată neagră, lumânări orange la pervaze și dantelă neagră la tort sau la rochia de mireasă.

Macabrul va întâlni magia și farmecul, rafinamentul va încânta  fiecare inviat în parte, toate împreună vor forma o atmosferă caldă de toamnă, de visare.

Iar la desert puteți degusta o fantastică plăcintă cu dovleac și înghețată de vanilie!

xoxo

 


 

 

Invitație cu frunze de toamnă, Arthemia

Oct212011

Frunze arămii care cad de pe ramurile golașe…un peisaj de toamna târzie, o invitație de nuntă presărată cu melancolia și frumusețea de toamnă proaspătă, caldă.

Este absolut fără folos încercarea de a încadra acest model într-o tematică sau într-un tablou inspirațional; este cât se poate de clar… invitația vorbește despre o nuntă care nu poate să aibă loc decăt în strălucitoarele luni de toamnă, sub soarele de miere din octombrie, pe covorul multicolor de frunze obosite, undeva , unde mireasma de castane proaspăt prăjite și dovleac copt, crează decorul perfect pentru o nuntă de vis.

xoxo

 

Colaj foto 1: nuanțe de toamnă

Oct152011

Iată și primul articol inspirațional pe care l-am pregătit cu drag pentru voi!:) Iar fiindcă afară avem parte de o toamnă minunată, nu ne-a fost greu deloc în a ne decide care vor fi primele combinații de culori despre care vom povesti.

Nu credem că există un anotimp mai potrivit pentru o nuntă decât toamna; peisajul de afară vă poate ajuta și inspira în toate alegerile, legate atât de locație cât și de fiecare mic detaliu al decorului. Primul pas este întotdeauna alegerea unei combinații de două sau trei culori, cu care veți putea jongla pe tot parcursul pregatirilor.

Multitudinea de nuanțe de afară, tabloul perfect echilibrat coloristic, este primul loc de unde puteți căuta inspirația. Tonuri de orange, galben, ruginiu, maro, crem, violet sau purpuriu pot crea întotdeauna o paletă de culori perfectă pentru nunta voastră.

Orange și crem, muștar și purpuriu, maro chocolate și violet, ruginiu și auriu, oricare dintre aceste asocieri de culori se potrivesc foarte bine și sunt extrem de ușor de folosit și pentru aranjamentele florale sau decorul de pe mese.

Sperăm să gasiți combinația perfectă pentru nunta voastră și deasemenea să aveți un weekend minunat!


xoxo

 

 

 

Palete de culori, inspirație pentru fiecare nuntă

Oct132011

Ni s-a întâmplat de foarte multe ori ca mirii noștri să fie  indeciși cu privință la combinațiile de culori de pe invitația aleasă.  Optau inițial pentru combinații asemănătoare cu cele ale decorațiunile de la nuntă, iar apoi doreau să diversifice paleta, și ajungeam la aproape altă gamă de culori decât cele cu care am început, sau înclinau încrezători spre tonuri care nici cum nu se potrivesc unele lângă altele.

Din acest motiv, vrem să venim în ajutorul tuturor perechilor de viitori miri, cu articole legate de aceasta temă, care deși pentru unii este un subiect la îndemână, pentru alții, poate crea adevărate conflicte.

Exista o mulțime de surse inspiraționale pentru alegerea paletei de culori perfecte pentru nunta voastă; începând cu anotimpul în care are loc aceasta, la culoarea pantofilor de mireasă, decorul sălii unde va avea loc petrecerea, sau pur și simplu o amintire comuna, plăcută, care vă leagă de o anumită nuanță (roșul aprins al florilor din primul buchet de trandafiri, portocaliul unui apus romantic, albastru nesfârșit al valurilor mării…)

Nu contează care vă este până la urma sursa de inspirație, atâta timp cat vă încântă privirile de fiecare dată!

Iar pentru ca rezolvarea acestei probleme să fie mai la îndemâna tuturor, vom pregăti cu drag pentru voi articole și colaje care sperăm noi să vă ajute.

xoxo

 

 

 

Invitaţie de nuntă Mov

Apr222011

O invitaţie de nuntă care spune o poveste în nuanţe de mov; cuvintele se înşiruie graţios în jurul acestei culori, fiindcă se spune, că e o culoare foarte îndrăgită de către toate viitoarele mirese.

O grafică model damasc  stă ascunsă în spatele textului gravat cu aceaşi culoare. Și pentru ca pachetul să fie complet, am folosit pentru crearea acestei poveşti, o panglică din saten mov-închis, prinsă în partea de sus a invitaţiei.

Plicul asortat complectează tabloul invitaţiei de nuntă, menită să aducă bucurie atât mirilor  cât şi tuturor oaspeţilor care vor fi alaturi de ei în minunata zi.

Sarbatori fericite!


Invitaţie de nuntă Caramell

Apr112011

O invitaţie în nuanţe calde de crem, maro-ciocolată şi crem piersică, un model relativ simplu, dar imbogăţit printr-o grafică deosebită, care încadrează invitaţia undeva între stilul clasic şi cel modern.
Plicul este de culoare crem şi accesorizat cu o panglică de saten maro, asortata cu paleta de culori folosită pentru design-ul de pe inviaţie.
Şi aşa cum poate ştiţi deja, şi acest model se poate personaliza după preferiţele voastre; poate în loc de această combinaţie de culori, doriţi ceva mai indrăzneţ sau poate v-ar placea un plic de altă culoare accesorizat cu aceaşi panglică sau o panglica de nuanţă diferită sau alt material, sau pur şi simplu fără panglică!:)

Suntem deschişi la toate ideile voastre creative, la toate provocările şi vă ajutăm cu drag în crearea invitaţiei perfecte, invitaţia de nuntă care sa încânte toate privirile.


Pennelope, invitaţie de nuntă

Feb122011

Tema pricipală a acestui model nou de invitaţie este PANA, iar pentru ai oferi o amprentă de nou, de modern am folosit un fundal cu mici buline albe, încântătoare. Iar petnru un strop de strălucire şi glamour, am ataşat lângă cele trei pene imprimate, o paietă de culoare vişiniu-ruginiu.

Paleta de culori se învârte în jurul nuanţelor pământii, de orange, de piesică, o combinaţie  elegantă, foarte uşor de asortat.

Plicul este confecţionat dintr-un carton alb, texturat, şi se închide cu o etichetă care poartă imprimat  numele mirilor şi totodată are  ataşată o paietă colorată.

Anul acesta sunt foarte la modă nunţile de inspiraţie vintage, iar invitaţia de nuntă Pennelope datorită graficii decorative cu pene, se încadează în această tematică deosebită.



Catalog Invitatii de nuntă

Feb062011

După ore în şir de sortare şi numerotare, am reuşit în sfârşit  să alcătuim un catalog online, unde puteţi viziona toate modele nostre de invitaţii de nuntă.

În partea dreaptă a blogului se poate vedea butonul CATALOG, care printr-un simplu click vă trimite spre călătoria virtuală în lumea invitaţiilor Caroussel.

Vizionare plăcuta!

Nunta Andreea si Marius

Feb032011

Andreea şi Marius, doi miri minunaţi, care, prin colaborarea cu ei,  ne-au făcut să ne dăm seama încă o dată de frumuseţea şi unicitatea domeniului pe care l-am ales. Siguri pe ei şi hotarati, ei au ştiut din prima clipă ce şi cum vor în privinţa invitaţiilor şi restul accesorilor de papetărie de nuntă.

Invitaţia a avut o amprentă personală, mai exact o poza alb negru cu o tablă de şah care simboliza mirele, mireasa şi invitaţii.
Paleta de culori aleasă a fost elegantă, o combinaţie reuşită intre roşu, negru şi alb. Aceleaşi culori şi acelaşi stil de grafică au fost alese şi pentru numerele de masă, meniuri şi lista cu invitaţi.
După cum se poate vedea şi din pozele de mai jos, cei doi au avut parte de  o nuntă încantatoare, iar noi am fost mai mult decât bucuroşi că într-o mică măsură am luat parte la acest important eveniment din viaţa Andreei şi a lui Marius.

p.s. În curând vom publica poze şi cu invitaţiile de nuntă!

Tendinţele anului 2011 pentru invitaţiile de nuntă

Dec162010

Specialiştii au decis! Anul 2011 ne întâmpină cu o explozie de idei creative pentru invitaţiile de nuntă, atât din punct de vedere coloristic, cât şi al unui tip de design nou, inovativ.

Culorile la modă pentru invitaţii şi papetărie de nuntă în general vor îmbrăţişa o gamă destul de variată astfel încât oricine să poate alege şi totodată să se încadreze “in fashion”.

Turcoazul va fi culoarea vedetă în 2011 indiferent de tipul de invitaţie de nuntă ales; iar în combinaţie cu nuanţe pastelate ca şi crem, piersică, nisipiu, galben, rezultatul va fi unul mai mult decât surpinzător.

Institului Pantone a publicat lista de culori ale anului viitor, culori care vor fii întâlnite peste tot, în media, modă şi binenţeles şi în domeniul nunţiilor. Honeysuckle, Russet, Coral Rose, Regatta, Blue Curacao, Beeswax, Lavander, Silver Peony şi Silver Cloud sunt, se pare, culorile care ne vor încânta privirile şi care ne vor inpira în 2011.

Sursele de inspiraţie pentru design-ul invitaţiilor de nuntă sunt deasemenea foarte variante şi le vom prezenta aici pe fiecare în parte.

Rustic-chic, se va încerca, pe cât posibil, întoarcerea la tradiţie, la un stil rustic amestecat cu o notă de modernism, de style-ish. Ca şi culori, se vor folosi nuanţele pământii, culoarea lemnului, culoriile florilor de câmp.(poza 1,www.wileyvalentine.com)

Vintage, invitaţiile în stil vintage vor fii iar la modă şi anul viitor. Ce înseamnă vintage în materie de invitaţii de nuntă? Înseamnă în mare parte accesorizarea invitaţiilor cu dantelă, perle, folosirea unor poze cu patină de vechi (sepia), şi îmbinarea unor culori ca dusty pink, crem, duck eggs.(poza 2,3,4, www.bstudioweddinginvitations.com)

 RSVP- “répondez s’il vous plait” răspunde-ţi vă rog, este cardul prin care mirii solicită un răspuns din partea invitaţiilor cu privire la participarea sa nu la eveniment.

Bijuteriile, se vor folosii pentru un plus de eleganţă şi strălucire, se vor decora invitaţiile sau plicurile cu diferite bijuterii în ton cu design-ul principal al invitaţiei sau cu tema generală a nunţii.

Cultural-style, multe cupluri se vor întoarce la moştenirea lor culturală ca inspiraţie pentru invitaţiile de nuntă. (poza 5, www.maharaniweddings.com)

Art-deco, mişcarea artistică de la inceputul secolului 20, revine în atenţia designerilor şi impune folosirea siluetelor grafice sau a diferitelor forme geometrice sau arhitecturale, iar ca şi culori, nuanţele metalice, negrul, albastru safir.(poza 6, www.ruffledblog.com)

Outdoor-chic, inspiraţia este natura şi se va opta pentru nunţiile în aer liber,în grădină sau pe o pajişte; grafica de pe invitaţii va cuprinde flori, păsări, fluturi, copaci.(poza 7, www.thepinkorange.com.wordpress)

Save the date, cel mai modern şi nonconformist mod de a înmâna o invitaţie de nuntă, mirii optează pentru un scurt filmuleţ cu ei doi ca protagonişti prin care îşi anunţă nunta. Acest tip de invitaţie (pe format electronic) se va oferii doar acelora care dispun de un calculator, iar pentru restul se vor comanda câteva invitaţii clasice pe suport de hârtie.