Caroussel Wedding Cards

Arhiva pentru Categoria ‘Invitatii’

Invitaţie de nuntă Victorian Vert

Friday, September 10th, 2010

“Victorian Vert” este un model de invitaţie de nuntă creat în totalitate dupa preferinţele miresei; întreaga nuntă a avut ca şi culoare dominantă –verdele-, şi atunci s-a ales această nuanţă şi pentru invitaţii. Personalizarea invitaţiei a avut loc în mai multe etape, de-a lungul cărora am lucrat îndeaproape cu mireasa, ţinând cont permanent de fieacare detaliu.

Grafica este concentrată pe colţurile suprafeţei de carton şi este foarte decorativă, reprezentând imprimeuri victoriene clasice.

Hârtia transparentă ataşată de invitaţie cu ajutorul unei panglici de saten, dispune de acelaş tip de grafică şi aceaşi combinaţie de culori, alb şi verde.

Plicul este simplu, verde, şi se inchide cu o etichetă pe care apar numele celor doi miri şi data nunţii,  şi deasemenea are ataşată  în colţul de sus o fundiţă îngustă de saten.





Invitaţie de nuntă în nuanţe de verde

Wednesday, August 25th, 2010

Un model de invitaţie tip “sul”, deosebit, cu o formă mai puţin întâlnită. Design-ul prezină arabescuri în nuanţe de verde: verde ferigă şi verde pin, folosit pentru text.

Hârtia folosită este preţioasă şi strălucitoare, iar invitaţia este prinsă cu un inel din acelaşi material şi cu aceaşi grafică foarte decorativă.

Inelul este ornat cu o  fundiţă din organza albă peste care este ataşată o piatră de culoare verde intens.

“Jad” este o invitaţie de nuntă cu amprentă orientală, picantă, potrivită pentru o nuntă sofisticată şi originală, nicidecum de factură clasică…dar pentru descrierea acestui model, mai bine aşezăm aici cuvintele de pe site:

“Un răvaş venit de departe, cuvinte înşirate pe o hârtie care în lumina soarelui sclipeşte. Sigiliul poartă ataşată o piatră verde, la care te uiţi şi parcă auzi poveşti…”




Invitaţie de toamnă cu frunze

Tuesday, August 24th, 2010

“Autunno” este un alt model de invitaţie de nuntă potrivit pentru o nuntă de toamnă, atât prin coloristică cât şi prin design.

Paleta de culori este vie, vibrantă, şi inspirată din tablourile naturii în perioada anotimpului cu frunze căzătoare: portocaliu, verde stins, ruginiu, vişiniu, toate imprimate pe un carton elegant cu fine irizări aurii.

Modelul grafic este fidel şi el anotimpului, şi întruchipează frunze uscate pe ramuri spiralate, orange.

Plicul, din acelaşi carton auriu, se închide cu o etichetă căreia i s-a ataşat o bijuterie aurie stil broşă.

Invitaţia are şi un Meniu de nuntă asortat pe deplin, perfect portrivit peste o masă acoperită cu un napron în aceleaşi culori cu ale anotimpului pe cale să înceapă.



Invitaţie de nuntă crem-vişiniu

Thursday, August 19th, 2010

“Sophie”, o invitaţie de factură clasică, atât prin formă cât şi prin combinaţia de  culori : crem şi vişiniu.

Forma acestui model este simplă, dreptunghiulară,  invitaţia fiind compusă dintr-o suprapunere de două cartoane, cel de bază de culoarea crem, iar  cel peste care este imprimat modelul grafic, de culoare alb, texturat.

Grafica este amplasată în partea stângă a invitaţiei  şi păstreaăa aceaşi paletă coloristică.

Plicul de culoarea untului, se închide cu ajutorul unei etichete pe care apare scris numele celor doi miri şi care este accesorizată cu o fundiţă de saten bordeaux.

De unde numele Sophie şi descrierea de pe site?:) Vă lăsăm pe voi să decideţi asta, aşezând aici textul dedicat acestui model care apare în galeria site-ului nostru.

“O invitaţie cu grafică preţioasă, care aminteşte de micile prinţese de demult, cu bucle aurii răsucite pe degete şi fundiţe de saten bordeaux în păr. De calmul unei lumi vechi, uitate, de fetiţa Sophie prinsă, pe furiş, la borcanul cu dulceaţă de fragi.”




Invitaţie de nuntă roz

Thursday, August 5th, 2010

“Dolce” este un model nou în colecţia noastră, un model rafinat şi delicat, potrivit pentru o nuntă care are loc primăvara.

Grafica florală cu muguri roze, înconjoară subtil textul centrat, iar hârtia de calc acoperă întreaga invitaţie. Fundiţa din saten roz oferă modelului un accent romantic, dulce, aşa cum simbolizează şi numele. Aceaşi fundiţă o regăsim şi ataşata de eticheta cu ajutorul căreia se închide plicul. Eticheta are aceaşi  grafică florală  ca şi invitaţia, iar în centrul ei apare scris numele celor doi miri…şi binenţeles, aşa cum ştiţi, modelul se poate realiza şi cu alte culori sau o altă grafică.




Invitaţie de nuntă în alb şi negru

Sunday, June 27th, 2010

Alb şi negru, o interesantă combinaţie de nonculori, întotdeauna elegantă şi spectaculoasă în simplitatea ei.

Invitaţia Damasquino a fost creată în jurul acestei palete şi este o combinaţie reuşită între alte două invitaţii din galeria noastră: Damasc şi Bleu Marine.

Invitaţia a fost realizată la cererea miresei, care şi-a dorit plicul de la modelul Damasc şi interiorul modelului Bleu Marine, totodată personalizată numai în alb şi negru.

Rezultatul îl puteţi vedea în acest colaj, şi sperăm că vă place şi vouă.



Mille-feuille, pentru o nuntă toamna

Sunday, June 27th, 2010

Se apropie nunţile de toamnă, sau mai bine spus, încep pregătirile lor; iar printre  primii paşi de pe lista organizării unei nunţi sunt Invitaţiile.

Vă propunem astăzi un nou model de invitaţie potrivit pentru o nuntă care are loc în lunile septembrie-octombrie.

Culorile folosite sunt specifice anotimplului în care frunzele cad; nuanţe de portocaliu, crem, maro, ruginiu, culori calde.

Cartonul folosit este uşor texturat şi strălucitor, iar modelul este prevăzut cu un buzunar pentru cardul de confirmare.

Design-ul se asortează perfect cu tematica şi este compus din ramuri stilizate şi frunze colorate, căzătoare…de toamnă.



Monogramele unei nunţi

Friday, May 28th, 2010

Monogramele de nuntă sunt un concept nou apărut în sfera nuntţilor din ţara noastră, şi se referă la ilustrarea grafică a iniţialelor celor doi miri.

Crearea unui design pentru monograme, semnifică un procedeu complex de cunoaştere a evenimentului. În funcţie de principala temă aleasă, se vor  realiza şi monogramele; primul pas în procesul de creaţie fiind alegerea culorii sau a combinaţiilor de culori ( se aleg culori contastante)

Dacă nunta are în centru un laitmotif, acesta trebuie neapărat să se regăsească şi pe grafica din jurul iniţialelor mirilor.

Fontul ales pentru monograme este foarte important, deoarece impactul vizual se concentrează prima dată pe text; dacă modelul ales conţine şi data nunţii, atunci este de preferat folosirea a două sau mai multe tipuri de fonturi şi totodată cu dimensiuni diferite.

O dată create aceste monograme de nuntă pe care le putem numii într-un singur cuvânt “sigla” nunţii, ele se pot folosi  atât pentru invitaţii, meniuri, place-carduri, cât şi pentru cutiuţele de mărturii sau imprimate pe etichetele care sunt legate de mărturii.

În concluzie, monogramele unei nunţi sunt amprenta personală a mirilor, un accent care se regăseşte în întreg decorul de nuntă şi care va rămâne o amintire semnificativă atât pentru miri cât şi pentru invitaţi.



Invitaţie de toamnă

Tuesday, April 27th, 2010

Pentru că nunţile de toamnă au un farmec aparte şi pentru că acest anotimp transmite o întreagă  gamă de nuanţe şi modele inspiraţionale, ne-am gandit să vă oferim un model perfect pentru o nuntă organizată toamna.

Invitaţia se numeşte Pastell, şi evident, poartă amprenta specifică anotimpului despre care vă vorbeam.

Este un model creat în culori specifice de toamnă, care spune o poveste cu frunze arămii care se desprind încet de pe ramuri. Invitaţia este confecţionată  din două tipuri de  cartoane, cel  de baza într-o nuanţă de orange-piersică, iar cel de sus, un carton uşor auriu, foarte elegant. Pentru a îmbogăţi design-ul acestui model, şi pentru ai oferi un farmec aparte, i-au fost ataşate două paiete, una pe grafica din interior, iar alta, pe frunza de pe eticheta cu ajutorul căreia se închide invitaţia.
Un model relativ simplu, modern, care nu necesită plic, dar care se încadrează perfect în decorul unei nunţi de toamnă, cu soare cald printre frunze colorate, portocale învelite în ciocolată, şi multă voie bună.



Pagina 6 din 6« Prima pagina...23456